Istorie, evolutie, date statistice...
Uita-te mai jos!

2002


Panasonic Toyota Racing A trebuit sa treaca mai bine de o jumatate de secol pana cand cel de-al treilea constructor mondial de automobile sa se decida sa faca pasul cel mare spre Formula 1. Au trebuit sa se obtina numeroase succese in raliuri, cursele de anduranta, CART pentru ca pana la urma strategia sa se schimbe si Toyota sa intre pe un taram nou.

Totul a inceput in 1972 cand japonezii au debutat in campionatul mondial de raliuri. Cel care a mizat pe Toyota a fost chiar Ove Andersson, astazi team managerul echipei de Grand Prix. Suedezul, secondat de Gerry Philips a ocupat locul noua la general in Raliul RAC concurand cu o Celica GT 1600 in cadrul propriei sale echipe - Andersson Motorsport. Dupa numai trei ani echipa devine Toyota Team Europe si se muta de la Upsala la Bruxelles. In acelasi an castiga prin Hannu Mikkola prima cursa de campionat mondial, in Finlanda, Mikkola pilotand o Corolla Levin.

Succesele incep sa se puna cap la cap abia din 1979 cand Jean-Luc Therier castiga primul titlu national cu o Toyota, acesta triumfand in Franta. Tot in acest an echipa se muta de la Bruxelles la Koln unde este si astazi.

Carlos Sainz aduce primul titlu mondial pentru Toyota in 1990, spaniolul castigand cinci etape in acel an. El va repeta performanta in 1992, dupa care Juha Kankkunen si Didier Auriol castiga titlurile in 1993 si respectiv 1994. In 1993 Toyota avea sa se impuna in sfarsit si in campionatul constructorilor.

Anul 1995 a fost unul negru pentru Toyota, echipa fiind eliminata din campionat de catre federatia internationala pentru motive nici astazi elucidate. Atunci japonezii au decis sa se implici in alte campionate: in seriile europene de turisme cu modelul Carina ST sau ca furnizor de motoare in CART. In raliuri se va reveni in 1997 cu modelul Corolla WRCar, dar succesele la varf se lasa asteptate, in final echipa de raliuri fiind sacrificata pentru a se asigura bugetul necesar celei de Formula 1.

Un capitol aparte pentru Toyota il reprezinta cursa de la LeMans. Se spune ca orice constructor care doreste sa vina in Formula 1 trebuie neapararat sa treaca pe acolo, iar Toyota nu a facut exceptie. Debutul are loc in 1998 cu trei bolizi, unul dintre ei ajungand la final al doilea, stabilind in acelasi timp si cel mai rapid tur de pista. Ghinionul a fost insa logodit la acea vreme cu Toyota care a condus 23 de ore pana cand o problema tehnica a sfarsit orice sansa la victorie. S-au intors si in 1999 cand au ocupat pole-ul dar din nou nu au terminat mai sus de locul secund.

Asadar: raliuri, curse de turisme, CART, anduranta ... acum este insa Formula 1 ... istoria poate fi rescrisa.

Date statistice:

Echipa a fost fondata de Toyota Motor Corporation in 2000
Debut in Formula 1: MP al Australiei 2002
Prima victorie: -
Manager: Ove Andersson
Director tehnic: Gustav Brunner
Titluri mondiale la constructori: 0
Adresa: Toyota Motorsport GmbH / Toyota-Allee 7 / 50858 Koln / Germany

Piloti: Mika Salo, Allan McNish
Pilot de teste: Ryan Byscoe si Stephane Sarazin

Motor: Toyota
Director tehnic: Norbert Kreyer


KL Minardi Asiatech Gian Carlo Minardi si-a inceput afacerile prin deschiderea unui garaj in Faenza, orasul sau natal, unde vindea automobile FIAT, Alfa Romeo si Lancia. Dar visul sau era sa ajunga departe in lumea sporturilor cu motor, mai exact in Formula 1.

Astfel in 1979 isi fondeaza propria sa echipa de Formula 2, Formula 3000 de astazi, sase ani mai tarziu debutand pe scena Formulei 1.

Orice inceput este greu, numai ca la Minardi totul este deosebit de greu. Nici astazi, dupa mai bine de un deceniu si jumatate echipa nu a ajuns macar odata pe podium, media punctelor fiind mai mica de un punct la fiecare zece curse disputate.

Si iata ca intr-o perioada asa de lunga, in care unii si-ar fi facut deja de mult bagajele, Minardi a reusit sa ramana in Formula 1 chiar daca a fost mai mereu in coada plutonului. Cum punctele sunt asa de rare, faptul ca macar unul din cele doua monoposturi termina cursa provoaca o adevarata sarbatoare in randurile echipei.

Daca nu a reusit sa isi faca un adevarat renume pe pista, Minardi si-i l-a facut in afara ei. Gian Carlo Minardi a fost intotdeauna adeptul promovarii celor mai tinere talente. Si astfel de-a lungul anilor multi piloti de renume au debutat la Minardi: Michele Alboreto, pe cand echipa concura inca in Formula 2, Pierluigi Martini si Alessandro Nannini in anii '80, iar mai recent Christian Fittipaldi, Giancarlo Fisichella, Jarno Trulli, Marc Gene si Fernando Alonso.

In 1989, la patru ani de la debut, Minardi accede pentru prima data in puncte, mai exact la Silverstone, acolo unde ocupa locurile cinci si sase prin Pierluigi Martini si Luis Perez-Sala, Martini sosind al saselea si la Estoril si Adelaide. Dupa numai doi ani insa Minardi avea sa aiba parte de cel mai prolific sezon. Motorizata de Ferrari, echipa cucereste tot sase puncte, dar se claseaza pe locul al saptelea in clasamentul final al constructorilor.

Odata cu venirea lui Gustav Brunner ca si director tehnic, Minardi reuseste un an alt bun in 1993 cand Christian Fittipaldi urca pe locul patru la Kyalami, in cursa de debut a sezonului, cea mai buna pozitie ocupata vreodata de Minardi in Formula 1.

Insa 1994 insa au aparut si problemele financiare. Gian Carlo Minardi nu mai putea tine echipa de unul singur astfel ca sunt cooptati Gabrielle Rumi, fostul fondator al echipei Osella si Flavio Briatore. Ultimul se va retrage insa imediat, Rumi devenind astfel actionar majoritar. Nici el insa nu poate face fata cerintelor financiare in Formula 1 si dupa terminarea acordului cu Telefonica, gigantul spaniol de telecomunicatii, Rumi incearca sa vanda echipa companiei PanAmerican Sport, dar nu reuseste. Pana la urma echipa este vanduta lui Paul Stoddart, la inceputul acestui an, australianul imbogatit in industria aeronautica.

Cu Stoddart la timona si cu un nume nou - European Minardi, toata lumea asteapta ceea ce trebuia sa se intample inca de la debut. Din pacate insa problemele financiare continua si Minardi este parca blestemata sa nu-si poata depasi conditia.

Evolutie:

1985 fara puncte Martini
1986 fara puncte de Cesaris, Nannini
1987 fara puncte Campos, Nannini
1988 Locul 10 cu 1 punct Campos, Martini, Perez-Sala
1989 Locul 10 cu 6 puncte Barilla, Perez-Sala, Martini
1990 fara puncte Martini, Morbidelli, Barilla
1991 Locul 7 cu 6 puncte Martini, Morbidelli, Moreno
1992 Locul 13 cu 1 punct Zanardi, C.Fittipaldi, Morbidelli
1993 Locul 8 cu 7 puncte C.Fittipaldi, Gounon, Barbazza, Martini
1994 Locul 10 cu 5 puncte Martini, Alboreto
1995 Locul 10 cu 1 punct Martini, Lamy, Badoer
1996 fara puncte Marques, Lamy, Fisichella, Lavaggi
1997 fara puncte Katayama, Trulli, Marques
1998 fara puncte Nakano, Tuero
1999 Locul 10 cu 1 punct Badoer, Sarrazin, Gene
2000 fara puncte Gene, Mazzacane
2001 fara puncte Alonso, Marques, Yoong

Date statistice:

Echipa a fost fondata de Gian Carlo Minardi in 1984
Debut in Formula 1: MP al Braziliei 1985
Prima victorie: -
Manager: Paul Stoddart
Director tehnic: Gabriele Tredozi
Titluri mondiale la constructori: 0 - cea mai buna clasare: locul 7 in 91
Adresa: Minardi Formula / Via Spallanzani 21 / 48018 Faenza RA / Italia

Piloti: Alex Yoong, Mark Webber
Pilot de teste: Matteo Bobbi

Motor: Asiatech
Director tehnic: Enrique Scarbaloni

Scuderia Ferrari Marlboro Ferrari este echipa care domina toate clasamentele: cele mai multe titluri mondiale la piloti si constructori, cele mai multe victorii, pole-uri si tururi rapide. O extraordinara performanta! Dar daca ne gandim ca principalii adversari ai celor de la Maranello, McLaren si Williams ameninta serios pozitiile detinute de Ferrari, in conditiile in care au participat mult mai putin in Formula 1, performanta 'rosie' scade din intestitate ...

Fondata de Enzo Ferrari in 1947, compania Ferrari a participat de atunci neintrerupt la curse fie ca acestea s-au numit Grand Prix-uri, curse de anduranta sau raliuri. Ferrari este si singura echipa care a participat pana acum l-a toate editiile campionatului mondial, lipsind numai la cateva curse.

Aventura Ferrari in Formula 1 a inceput la Monaco in 1950 cand Alberto Ascari a reusit locul secund la un tur distanta de Alfa Romeo-ul lui Fangio. Peste numai un an, la Silverstone, Jose Froilan Gonzalez castiga primul Grand Prix pentru bolizii rosi. Dar Ferrari a trebuit sa astepte retragerea din curse a celor de la Alfa Romeo - echipa pentru care Enzo Ferrari a lucrat ca si director sportiv in perioada interbelica, pentru a deveni prima vioara a campionatului.

Fara Alfa Romeo, Ferrari domina categoric sezoanele 1952 si 1953, castigand doua titluri mondiale la piloti, ambele prin Alberto Ascari. Tot atunci au fost stabilite doua veritabile recorduri care mai sunt si astazi in picioare: cele mai multe victorii consecutive reusite de un pilot - Alberto Ascari reputand noua succese si cele mai multe victorii consecutive reputate de o echipa si anume patrusprezece succese.

Dupa 1953 echipa trece din nou pe planul secund, fiind eclipsata de geniul lui Juan Manuel Fangio. Argentineanul va concura pentru un an la Ferrari, in 1956, cand a si castigat titlul. Apoi dupa un nou titlu semnat de Mike Hawthorn in 1958, Ferrari revine pe planul secund, steagul fiind dus de Cooper.

Prima dubla coroana este semnata de Ferrari in 1961, intr-un an negru in care Wolfgand von Trips a decedat in urma unui accident la Imola.

De-a lungul sezoanelor, Ferrari a avut mult de suferit de pe urma schimbarilor repetate de regulament. Astfel daca in 1952 si 1953 a dominat campionatul tocmai pentru ca monoposturile lui Don Enzo s-au integrat perfect in randurile regulamentului de Formula 2, noile modificari: motoare de 2.5 litri din 1955 si apoi de 3 litri din 1966 au afectat echipa.

A doua dubla coroana este castigata in 1964, cand la piloti a triumfat John Surtess, britanicul devenind astfel primul si singurul pilot care a castigat titlul atat in campionatul mondial de motociclism cat si in cel de Formula 1. Dar apoi Ferrari cade in dizgratie si pentru ca motorul Ford Cosworth DFV V8 introdus din Marele Premiu al Olandei 1967 a facut legea pentru aproape doua decenii.

Ferrari a trebuit sa astepte geniile numite Luca di Montezemolo si Niki Lauda pentru a castiga din nou. Intre 1975 si 1979 Ferrari a castigat trei titluri mondiale la piloti: Lauda in 1975 si 1977 si Jody Scheckter in 1979, precum si patru la constructori: 1975, 1976, 1977 si 1979.

Inceptul anilor '80 ii gaseste pe cei de la Ferrari in mare dificultate odata cu introducerea efectului de sol. Doua titluri mondiale la constructori in 1982 si 1983 au fost singurele succese reputate de Ferrari intr-un interval de doua decenii.

Decesul lui Giles Villeneuve l-a afectat foarte mult pe Enzo Ferrari. Batran, ultimul Don, nu isi mai putea impune autoritatea asa cum a facut in anii precedenti. Enzo va trece in nefiinta in august in 1988, lasand echipa intr-un haos complet.

Preluand fraiele echipei de la tatal sau, Piero Lardi Ferrari nu a reusit decat sa o distruga si mai tare. In acest fel venirea lui Jean Todt pe functia de director sportiv in 1993 a fost privita ca si venirea lui Dumnezeu. Micul Napoleon a fost adus la echipa chiar de Luca di Montezemolo, devenit intre timp presedintele companiei Ferrari, chiar pe postul ocupat de acesta in urma cu doua decenii. A doua mutare inteligenta a fost cooptarea lui Michael Schumacher. Dar cand germanul a semnat pentru Ferrari in toamna lui 1995 nu credea ca va avea de asteptat cinci ani pentru a castiga un nou titlu mondial.

Insa Ferrari redevine in frunte odata cu titlul constructorilor obtinut in 1999 de Eddie Irvine, Michael Schumacher si Mika Salo. A fost doar inceputul unei dominari autoritare care s-a manifestat pe parcursul ultimelor doua sezoane cand Ferrari a castigat toate cele patru titluri, triumfand totodata in 19 din cele 34 de curse disputate in 2000 si 2001.

Este cert ca scuderia italiana se afla in apogeu. Depinde numai de ei cat vor ramane acolo. Pentru 2002 lupta se anunta insa mult mai stransa. Ferrari se va duela de-acum nu numai cu McLaren dar si cu BMW.Williams.

Evolutie:

1950 Villoresi, Ascari, Serafini, Sommer, Whitehead, Biondetti
1951 Taruffi, Villoresi, Gonzalez, Ascari, Whitehead, Fischer, Parnell, Landi
1952 Ascari, Farina,Taruffi, Simon, Villoresi, Salvadori, Fischer, Hirt , Stuck, Schoeller, Rosier, Trintignant, Whitehead, Carini, Comotti, Laurent, Tornaco
1953 Villoresi, Ascari, Hawthorn, Farina, Carini, Maglioli, Rosier, Tornaco, Swaters, Adolff, Hirt, Terra
1954 Gonzalez, Hawthorn, Trintignant, Farina, Ascari, Maglioli, Taruffi, Manzon, Rosier,
1955 Trintignant, Farina, Schell, Taruffi, Maglioli, Castellotti, Hawthorn, Gonzalez, Frere, Villoresi, Claes
1956 Castellotti, Collins, Portago, Fangio, Musso, Pilette, Castellotti, Gendebien, Frere, von Trips, Scarlatti
1957 Portago, Collins, Hawthorn, Gonzalez, von Trips, Castelloti, Musso, Perdisa, Trintignant, Tomaso
1958 Locul 2 cu 40 puncte von Trips, Hawthorn, Collins, Musso, Gendebien, P.Hill
1959 Locul 2 cu 32 puncte Brooks, Gendebien, P.Hill, Allison,von Trips, Behra, Gurney
1960 Locul 2 cu 26 puncte von Trips, P.Hill, Allison, Mairesse, Gonzalez, Ginther
1961 Locul 1 cu 40 puncte von Trips, Ginther, P.Hill, Baghetti, Mairesse, Gendebien, P.Rodriguez
1962 Locul 5 cu 18 puncte P. Hill, Bandini, Baghetti, Mairesse, P.Rodriguez
1963 Locul 4 cu 26 puncte Surtees, Bandini, Mairesse, Scarfiotti
1964 Locul 1 cu 45 puncte Bandini, Scarfiotti, Surtees, P.Rodriguez
1965 Locul 4 cu 26 puncte Rodriguez, Scarfiotti, Bandini, Surtees, Vaccarella, Bondurant
1966 Locul 2 cu 31 puncte Surtees, Bandini, Scarfiotti, Parkes, Baghetti
1967 Locul 5 cu 20 puncte Amon, Scarfiotti, Williams, Bandini, Parkes
1968 Locul 4 cu 32 puncte Bell, de Adamich, Amon
1969 Locul 6 cu 7 puncte Brambilla, R.Rodriguez, Amon
1970 Locul 2 cu 52 puncte Ickx, Giunti, Regazzoni
1971 Locul 3 cu 33 puncte Ickx, Regazzoni,M. Andretti
1972 Locul 4 cu 33 puncte Regazzoni, M.Andretti, Ickx, Galli, Merzario
1973 Locul 6 cu 12 puncte Ickx, Merzario
1974 Locul 2 cu 65 puncte Regazzoni, Lauda
1975 Locul 1 cu 72 puncte Regazzoni, Lauda
1976 Locul 1 cu 83 puncte Lauda, Regazzoni, Reutemann
1977 Locul 1 cu 95 puncte Lauda, Reutemann, G.Villeneuve
1978 Locul 2 cu 58 puncte G.Villeneuve, Reutemann
1979 Locul 1 cu 113 puncte Scheckter, G.Villeneuve
1980 Locul 10 cu 8 puncte Scheckter, G.Villeneuve
1981 Locul 5 cu 34 puncte Pironi, G.Villeneuve
1982 Locul 1 cu 74 puncte G.Villeneuve,Tambay, Pironi, Ma.Andretti
1983 Locul 1 cu 89 puncte Arnoux, Tambay
1984 Locul 2 cu 57 puncte Alboreto, Arnoux
1985 Locul 2 cu 82 puncte Alboreto, Arnoux, Johansson
1986 Locul 4 cu 37 puncte Alboreto, Johansson
1987 Locul 4 cu 53 puncte Alboreto, Berger
1988 Locul 2 cu 65 puncte Alboreto, Berger
1989 Locul 3 cu 59 puncte Mansell, Berger
1990 Locul 2 cu 110 puncte Prost, Mansell
1991 Locul 3 cu 55 puncte Alesi, Prost, Morbidelli
1992 Locul 4 cu 21 puncte Alesi, Capelli, Larini
1993 Locul 4 cu 28 puncte Berger, Alesi
1994 Locul 3 cu 71 puncte Alesi, Larini, Berger
1995 Locul 3 cu 73 puncte Alesi, Berger
1996 Locul 2 cu 70 puncte M.Schumacher, Irvine
1997 Locul 2 cu 102 puncte M.Schumacher, Irvine
1998 Locul 2 cu 133 puncte M.Schumacher, Irvine
1999 Locul 1 cu 128 puncte M.Schumacher, Irvine, Salo
2000 Locul 1 cu 170 puncte M.Schumacher, Barrichello
2001 Locul 1 cu 179 puncte M.Schumacher, Barrichello

Date statistice:

Echipa a fost fondata de Enzo Ferrari in 1929
Debut in Formula 1: MP de la Monaco 1950
Prima victorie: Froilan Gonzalez (MP al Marii Britanii 1951)
Manager: Jean Todt
Director tehnic: Ross Brawn
Titluri mondiale la piloti: 11 - A. Ascari (52 si 53); J.M. Fangio (56); M. Hawthorn (58); P.Hill (61); J.Surtess (64); N.Lauda (75 si 77); J.Scheckter (79); M.Schumacher (00 si 01)
Titluri mondiale la constructori: 11 - 61; 64; 75; 76; 77; 79; 82; 83; 99; 00 si 01
Adresa: Ferrari spa / Via Ascari 55 - 57 / 41053 Maranello / Italia

Piloti: Michael Schumacher, Rubens Barrichello
Pilot de teste: Luca Badoer, Luciano Burti

Motor: Ferrari
Director tehnic: Paolo Martinelli



West McLaren Mercedes In 1993 Ayrton Senna castiga la Suzuka si semna cel de-al o suta treilea succes in Formula 1 pentru McLaren. Dupa numai doua saptamani acelasi Ayrton Senna castiga si la Adelaide si McLaren i-a fata echipei Ferrari, devenind echipa cu cele mai multe victorii in Formula 1.

Bruce McLaren a fost cel care a fondat echipa care ii poarta numele.

Nascut in Auckland, capitala Noii Zeelande, Bruce incepe sa concureze in curse de coasta si castiga o bursa in Marea Britanie. Performantele reusite in Formula 2 cu Cooper il propulseaza in randurile echipei de Grand Prix si in 1959 devine la numai 22 de ani cel mai tanar pilot care a castigat o cursa de Formula 1, succesul de la Watkins Glen venind in urma dublarii colegului sau de echipa, australianul Jack Brabham.

Inspirat de Brabham, Bruce isi fondeaza propria sa echipa de curse - Bruce McLaren Motor Racing si debuteaza in Formula 1 in 1966, primul sau sasiu, botezat M1 fiind construit de Robin Herd.

Echipa incepe sa se cununeze cu succesul abia din 1968 cand in echipa este adus Denny Hulme, conational cu Bruce, campion mondial in 1967. Succesul este dat si de un excelent sasiu - M7, ultimul construit de Herd inainte de a pleca la Cosworth.

Bruce si Denny mai aveau o pasiune in afara Formulei 1 si aceasta a fost campionatul CanAm, desfasurat peste ocean si unde cei doi au alergat cu real succes.In 1970 Bruce decedeaza cand sufera un accident in timp ce testa un bolid folosit in CanAm, la Goodwood.

Echipa este preluata de un obscur avocat londonez, Teddy Mayer care il aduce langa el pe un fost mecanic la Cooper si Lotus, numit Ron Dennis.

M23 a fost primul sasiu cu care McLaren a reusit sa se impuna in campionat. Semnand in 1973 cu acord publicitar cu Marlboro, in echipa este adus Emerson Fittipaldi, brazilianul castigand primul titlu pentru McLaren in 1974. Doi ani mai tarziu este randul lui James Hunt sa castige titlul cu McLaren, britanicul profitand de accidentul lui Niki Lauda.

In 1980 Teddy Mayer se retrage din Formula 1, Ron Dennis, care rula si echipa de Formula 2 numita Project Four, devenind proprietarul echipei. Project Four va deveni imediat renumit in Formula 1. Cooptandu-l pe John Barnard ca si director tehnic, McLaren este prima echipa care foloseste un sasiu din carbon pentru monococa. Lipsa unui motor fiabil, McLaren folosea un Ford aspirant in plina glorie a motoarelor turbo, fac ca si echipa sa recucereasca titlul mondial abia in 1984 cand Niki Lauda si Alain Prost au dominat campionatul ajutati si de propulsoarele TAG Porsche Turbo. Alain Prost a mai cucerit doua titluri mondiale in 1985 si 1986, apoi a inceput epoca McLaren Honda.

In 1988 Ron Dennis reuseste sa ii fure motoarele Honda lui Frank Williams si timp de patru sezoane, pana in 1991, echipa a cucerit tot atatea duble coroane in campionat. Ayrton Senna a triumfat de trei ori in sectiunea pilotilor, Alain Prost o singura data.

In 1992 Honda se retrage din Formula 1 si dupa doua sezoane de tranzitie alaturi de Ford in 1993 si Peuegeot in 1994, Ron Dennis reuseste sa atraga un nume deosebit de important in Formula 1: Mercedes.

Legatura dintre McLaren si Mercedes este mai mult decat o legatura echipa - motor. DaimlerChrysler detine 40% din actiunile de la McLaren International. Acest cuplu a reusit sa fie unul de succes abia in al treilea an de partneriat cand Coulthard a castigat prima cursa, iar in 1998 si 1999 Mika Hakkinen a castigat de doua ori titlul mondial, McLaren impunandu-se in 1998 si la constructori.

Ultimele doua sezoane insa ii vede la McLaren depasiti de Ferrari. Lupta va fi incinsa in 2002, McLaren plecand totusi cu sansa a treia pentru ca Hakkinen nu va mai fi pe grila.


Evolutie:

1966 Locul 7 cu 3 puncte McLaren
1967 Locul 8 cu 3 puncte McLaren
1968 Locul 3 cu 52 puncte Gurney, Bonnier, McLaren, Hulme
1969 Locul 4 cu 38 puncte McLaren, Hulme, Elford, Bell, Rooyen
1970 Locul 5 cu 35 puncte Hulme, de Adamich, Surtees, Gurney, McLaren, Gethin, Galli, Bonnier
1971 Locul 6 cu 10 puncte Donohue, Gethin, Bonnier, Hulme, Oliver, Hobbs
1972 Locul 3 cu 47 puncte Redman, Revson, Hulme, Scheckter
1973 Locul 3 cu 58 puncte Revson, Hulme, Scheckter, Ickx
1974 Locul 1 cu 73 puncte Hulme, Charlton, Hobbs, Mass, Hailwood,E. Fittipaldi
1975 Locul 3 cu 53 puncte Charlton, E.Fittipaldi, Mass
1976 Locul 2 cu 74 puncte Hunt, Mass
1977 Locul 3 cu 60 puncte Giacomelli, Mass, Lunger, Villota, G.Villeneuve, Hunt
1978 Locul 8 cu 15 puncte Trimmer, Hunt, Villota, Tambay, Piquet, Lunger, Giacomelli
1979 Locul 7 cu 15 puncte Watson, Tambay
1980 Locul 8 cu 11 puncte Watson, Prost, South
1981 Locul 6 cu 26 puncte de Cesaris, Watson
1982 Locul 2 cu 69 puncte Watson, Lauda
1983 Locul 5 cu 34 puncte Watson, Lauda
1984 Locul 1 cu 143 puncte Lauda, Prost
1985 Locul 1 cu 90 puncte Watson, Lauda, Prost
1986 Locul 2 cu 96 puncte Prost, Rosberg
1987 Locul 2 cu 76 puncte Prost, Johansson
1988 Locul 1 cu 199 puncte Prost, Senna
1989 Locul 1 cu 141 puncte Senna, Prost
1990 Locul 1 cu 121 puncte Senna, Berger
1991 Locul 1 cu 139 puncte Senna, Berger
1992 Locul 2 cu 99 puncte Senna, Berger
1993 Locul 2 cu 84 puncte Senna, Mi.Andretti, Hakkinen
1994 Locul 4 cu 42 puncte Brundle, Hakkinen, Alliot
1995 Locul 4 cu 30 puncte Blundell, Mansell, Magnussen, Hakkinen
1996 Locul 4 cu 49 puncte Coulthard, Hakkinen
1997 Locul 4 cu 63 puncte Coulthard, Hakkinen
1998 Locul 1 cu 156 puncte Hakkinen, Coulthard
1999 Locul 2 cu 124 puncte Hakkinen, Coulthard
2000 Locul 2 cu 152 puncte Hakkinen, Coulthard
2001 Locul 2 cu 102 puncte Coulthard, Hakkinen


Date statistice:

Echipa a fost fondata de Bruce McLaren in 1963
Debut in Formula 1: MP de la Monaco 1966
Prima victorie: Bruce McLaren (MP al Belgiei 1968)
Manager: Ron Dennis
Director tehnic: Adrian Newey
Titluri mondiale la piloti: 11 - E.Fittipaldi (74); J.Hunt (76); N.Lauda (84); A.Prost (85; 86; 89); A.Senna (88; 90; 91); M.Hakkinen (98; 99)
Titluri mondiale la constructori: 8 - 74; 84; 85; 88; 89; 90; 91; 98
Adresa: McLaren International / Woking Business Park / Albert Drive / Woking - Surrey / GU21 5JY / UK

Piloti: David Coulthard, Kimi Raikkonen
Pilot de teste: Alexander Wurtz

Motor: Mercedes
Director tehnic: Mario Illien




BMW.Williams F1 Team Desi a debutat in Formula 1 numai in 1969, Frank Williams a reusit ca la finele sezonului 1997 sa devina echipa cu cele mai multe titluri mondiale in campionatul constructorilor - noua, record ulterior depasit numai de Ferrari.

Fara prea mult succes ca si pilot de curse, Frank Williams a urmat exemplul lui Enzo Ferrari si a devenit manager. Astfel inchiriaza un Brabham BT26 pentru un foarte bun prieten de-al sau - Piers Courage si devine managerul acestuia. Locul secund la Monaco ii aduce lui Frank Williams un sasiu propriu, dezvoltat de italienii de la DeTamaso. Totul se rupe insa in 1970 cand Courage sufera un accident mortal la Zandvoort.

Frank nu dezarmeaza insa. Dupa o serie de probleme financiare in prima jumatate a anilor '70 se aliaza cu magnatul canadian de origine austriaca Walter Worf, iar dupa numai doi ani formeaza impreuna cu Patrick Head, care ulterior a devenit director tehnic - Williams Grand Prix Engineering. Aceasta companie a rulat cu real succes timp de peste doua decenii, reusind in douazeci si unu de sezoane sa stranga saisprezece titluri mondiale: sapte la piloti - 1980 Alain Jones, 1982 Keke Rosberg, 1987 Nelson Piquet, 1992 Nigel Mansell, 1993 Alain Prost, 1996 Damon Hill si 1997 Jaques Villeneuve si noua la constructori: in 1980, 1981, 1986, 1987, 1992, 1993, 1994, 1996 si 1997.

Din 2000 numele a fost schimbat in BMW.WilliamsF1 Team, datorita aliantei strategice cu constructorul german de automobile BMW.Williams a fost si echipa care a reusit sa atraga nume de rezonanta in Formula 1.

Imediat dupa fondare, contractele publicitare cu SaudiArabia si TAG, ii aduc lui Frank fondurile necesare pentru a intra in lupta pentru titlu. Dupa ce in 1979 Clay Regazzoni a semnat prima victorie a echipei, la Silverstone, in 1980 Alain Jones castiga si primul titlu mondial reusind cinci victorii, iar cu ajutorul colegului sau de echipa - Carlos Reutermann, care a triumfat la Monaco, Jones aduce si titlul constructorilor.

Dupa ce in 1981 Jones pierde in ultimele curse titlul in dauna lui Nelson Piquet, principala cauza fiind lupta interna cu Reutermann, in 1982, desi realizeaza o singura victorie si concura cu un motor Ford aspirant in plina glorie a motoarelor turbo, Keke Rosberg aduce cel de-al doilea titlu mondial.

Honda este al doilea nume important care a lucrat alaturi de Williams. Inceputa in 1983 aceasta s-a extins pe parcursul a patru sezoane, in care s-au reusit trei titluri mondiale, doua la constructori si unul la piloti. La finele sezonului 1987 Honda paraseste insa echipa lui Frank Williams pentru a incepe colaborarea cu McLaren. Motivul invocat de japonezi a fost acela ca Frank Williams, care suferise un accident de masina, nu va putea sa conduca din scaunul cu rotile echipa spre un nou titlu mondial.

Nimic mai fals! Dupa ce in 1988 s-a folosit motorul Judd, in sezonul imediat urmator Williams a inceput cea mai prestigioasa parte a istoriei alaturi de Renault. Timp de opt sezoane, pana in 1997, Renault a castigat tot atea titluri modiale, patru la piloti si cinci la constructori.

O noua istorie incepe pentru Williams in 2000. Semnalele legaturii dintre Frank Williams si BMW au existat inca din 1997, dar ele au fost materializate numai anul trecut. Dupa ce s-a orientat spre lumea araba, apoi spre Japonia si Franta, Frank Williams descopera resursele tehnice si financiare ale Germaniei. Propulsand in fata un pilot care, desi foarte tanar, si-a aratat deja stofa de campion, l-am numit pe Ralf Schumacher, BMW si Williams se anunta o legatura foarte puternica, demna de luat in seama pentru sezoanele urmatoare.

Sezonul 2001 a readus echipa lui Old Papa Frank in lupta pentru victorie dupa o pauza de trei ani, Ralf Schumacher castigand trei curse, iar Juan Pablo Montoya una, ceea ce face sa ne gandim ca BMW.Williams va fi intr-adevar o echipa de temut in 2002 cand au si anuntat de altfel intentiile lor de a recuceri titlurile mondiale pierdute in 1997.

Evolutie:

1978 Locul 9 cu 11 puncte Jones
1979 Locul 2 cu 75 puncte Jones, Regazzoni
1980 Locul 1 cu 120 puncte Wilson, Keegan, Lees, Cogan, Jones, Reutemann
1981 Locul 1 cu 95 puncte Jones, Reutemann
1982 Locul 4 cu 58 puncte Daly, M.Andretti, Rosberg, Reutemann
1983 Locul 4 cu 38 puncte Rosberg, Laffite, Palmer
1984 Locul 6 cu 25 puncte Laffite, Rosberg
1985 Locul 4 cu 71 puncte Mansell, Rosberg
1986 Locul 1 cu 141 puncte Piquet, Mansell
1987 Locul 1 cu 137 puncte Mansell, Patrese, Piquet
1988 Locul 7 cu 20 puncte Mansell, Patrese, Schlesser, Brundle
1989 Locul 2 cu 77 puncte Boutsen, Patrese
1990 Locul 4 cu 57 puncte Boutsen, Patrese
1991 Locul 2 cu 125 puncte Mansell, Patrese
1992 Locul 1 cu 164 puncte Mansell, Patrese
1993 Locul 1 cu 168 puncte Hill, Prost
1994 Locul 1 cu 118 puncte Hill, Senna, Coulthard, Mansell
1995 Locul 2 cu 112 puncte Hill, Coulthard
1996 Locul 1 cu 175 puncte Hill, J.Villeneuve
1997 Locul 1 cu 123 puncte J. Villeneuve, Frentzen
1998 Locul 2 cu 38 puncte J. Villeneuve, Frentzen
1999 Locul 5 cu 35 puncte Zanardi, R.Schumacher
2000 Locul 3 cu 40 puncte R.Schumacher, Button
2001 Locul 3 cu 80 puncte R.Schumacher, Montoya

Date statistice:

Echipa a fost fondata de Frank Williams si Patrick Head in 1977
Debut in Formula 1: MP al Argentinei 1978
Prima victorie: Clay Regazzoni (MP al Marii Britanii 1979)
Manager: Frank Williams
Director tehnic: Patrick Head
Titluri mondiale la piloti: 7 - A.Jones (80); K.Roseberg (82); N.Piquet (87); N.Mansell (92); A.Prost (93); D. Hill (96); J.Villeneuve (97)
Titluri mondiale la constructori: 9 - 80, 81, 86, 87, 92, 93, 94, 96, 97
Adresa: BMW.Williams F1 / Station Road / Grove - Wantage / Oxon OX12 0DQ / UK

Piloti: Ralf Schumacher, Juan Pablo Montoya
Pilot de teste: Marc Gene, Antonio Pizzonia

Motor: BMW
Director tehnic: Mario Theissen


Sauber Petronas Peter Sauber a facut o adevarata pasiune pentru cursele auto in tinerete, dar nu s-a dedicat niciodata carierei de pilot. A preferat sa inceapa calea managementului si la finele anilor '60 a cumparat un Volkswagen Kaffer pe care l-a transformat si l-a incredintat unul pilot care a partipat cu acest automobil in cursele de viteza in coasta din Elvetia si Germania. Automobilul a fost denumit Sauber C1, C-ul provenind de la numele sotiei lui Peter - Christina.

Peste ani, in 1993, a aparut Sauber-ul C12, primul monopost de Formula 1 construit de Peter Sauber si care a debutat stalucit - locul cinci la finalul cursei, in Marele Premiu al Africii de Sud cu JJ Letho si Karl Wedlinger.

Sauber venea dupa o perioada de real succes in campionatul mondiala de anduranta, acolo unde a fost echipa oficiala a constructorului german Mercedes. Si intrarea in Formula 1 a venit tot pe filiera Mercedes. Germanii au proiectat sasiul din 1993, ajutati de Dr. Harvey Posletwaithe si Leo Ress, colaboratorii lui Peter Sauber si au furnizat motorul in primele doua sezoane. Povestea cu Mercedes are insa si o parte mai 'ascunsa': initial Mercedes s-a impotrivit debutului in Formula 1, ideea incepand sa se contureze pentru Sauber in 1991, dar apoi au lucrat in primele doua sezoane alaturi de echipa.

Formula 1 nu a fost chiar o cale usoara pentru Sauber, care inca de la inceput a fost o echipa medie. Dupa ce a folosit motoare Mercedes in 1993 si 1994 (motoarele au purtat titulatura Ilmor in 1993), Sauber a trecut la Ford pentru doua sezoane, iar mai apoi din 1997 a lucrat impreuna cu Petronas.

Unele podiumuri si clasari in puncte sporadice au situat echipa mai tot timpul la mijlocul clasamentului: locul 7 in 1993, locul 8 in 1994.

Initial contractul cu Mercedes urma sa se extinda pana la finele sezonului 1995, dar germanii au preferat sa plece sa lucreze cu McLaren. Cautand noi surse de finatare, Peter Sauber aduce in Formula 1 concernul Red Bull, care devine si unul dintre actionarii echipei. La finele unui an in care Heinz Harald Frentzen aduce primul podium al echipei - locul al treilea la Monza, Sauber termina sezonul tot pe locul sapte.

Desi in perioada 1995 - 1996 Sauber era considerata ca echipa oficiala Ford, primind prima cele mai noi motoare, Ford decide sa mearga alaturi de Stewart din 1997, lansand din noul echipa helveta fara motor. Solutia avea sa vina de la Ferrari, Sauber fiind client al motoristului de la Maranello inca din 1997.

Dar motoarele Ferrari costa mult, asa ca Peter Sauber a cautat noi resurse financiare si le-a gasit in Malaysia, concernul petrolifer Petronas implicandu-se alaturi de Sauber in Formula 1, procedand la fel ca si Red Bull si cumparand actiuni ale echipei.

Din 1997 titulatura oficiala a echipei este Red Bull Sauber Petronas. Mai mult Petronas este si numele purtat de motarele folosite.

Din pacate insa succesul - castigarea unei curse de Formula 1 intarzie sa apara pentru Sauber chiar daca monoposturile elvetiene au fost conduse de-a lungul timpului de Jean Alesi, Johnny Herbert sau Mika Salo.

Sezonul 2001 gaseste echipa Sauber ca revelatia campionatului, lupii tineri - Nick Heidfeld si Kimi Raikkonen distrandu-se pe circuite. Si pentru ca Sauber a intrat in Formula 1 pentru a castiga, cu siguranta ca va castiga candva. Totul este numai o chestiune de timp.

Evolutie:

1993 Locul 6 cu 12 puncte Wendlinger, Lehto
1994 Locul 8 cu 12 puncte de Cesaris, Lehto, Wendlinger, Frentzen
1995 Locul 7 cu 18 puncte Frentzen, Boullion, Wendlinger
1996 Locul 7 cu 11 puncte Herbert, Frentzen
1997 Locul 7 cu 16 puncte Fontana, Herbert, Morbidelli, Larini
1998 Locul 6 cu 10 puncte Alesi, Herbert
1999 Locul 8 cu 5 puncte Alesi, Diniz
2000 Locul 8 cu 6 puncte Diniz, Salo
2001 Locul 4 cu 21 puncte Heidfeld, Raikkonen

Date statistice:

Echipa a fost fondata de Peter Sauber in 1992
Debut in Formula 1: MP al Africii de Sud 1993
Prima victorie: -
Manager: Peter Sauber
Director tehnic: Willi Rampf
Titluri mondiale la constructori: 0 - cea mai buna clasare in campionat: locul 4 in 01
Adresa: Sauber / Wildbachstr. 9 / 8340 Hinwill / Switzerland

Piloti: Nick Heidfeld, Felipe Massa
Pilot de teste: Jos Verstappen (neconfirmat)

Motor: Ferrari (titlulatura Petronas)
Director tehnic: Paolo Martinelli (Ferrari) si Osamu Goto (Sauber Petronas Engineering)


DHL Jordan Honda La doua decenii de la intrarea pe scena automobilismului nici macar Eddie Jordan, fondatorul si proprietarul echipei nu stie de ce a facut acest pas: din dragoste pentru viteza, din dragoste pentru bani sau pentru ca le iubeste amandoua.

Pornind la drum in 1981 in Formula Ford 1600, Eddie Jordan Racing, devenita intre timp Jordan Grand Prix, este una dintre putine echipe din lume care a urcat treapta cu treapta spre elita automobilismul mondial, anii din Formula Ford fiind urmati de cei in campionatul britanic de Formula 3, campionatul international de Formula 3000 si in fine, din 1991, in Formula 1.

Cu numai trei victorii in primele zece sezoane si un varf de forma in 1999 cand echipa a ocupat pozitia a treia in campionatul constructorilor, Eddie Jordan este departe de a fi multumit. Poate ca nemultumirea sa vine si de la caracterul sau, Eddie fiind exponentul umorului intr-o lume deosebit de serioasa cum este Formula 1: `Este timpul sa castig campionatul. Sunt de zece ani in aceasta afacere si daca nu castig nu are rost sa mai stau.' A spus irlandezul cand a semnat un acord cu Honda pentru a primi propulsoarele japoneze.

Jordan a surpins placut in primul sezon in Formula 1 cand a incheiat anul cu 13 puncte, puncte care mai apoi sau transformat in milioane de dolari in sezoanele urmatoare. Dar 1991 a fost si anul in care s-au facut cateva greseli fundamentale: din echipa care l-a adus pe Michael Schumacher in Formula 1, Jordan a devenit echipa care l-a pierdut pe pilotul german. Impresionand in Belgia, la ora debutului sau, Michael a trecut imediat la Benetton, lasandu-l pe Eddie. O a doua greseala a fsot facuta cand Eddie, dorind sa aiba un motor in exclusivitate, a semnat cu Yamaha, renuntand la Ford.

In acest fel 1992 a fost un an foarte slab cu o singura clasare in puncte, semnata de Stefano Modena. Sezonul 1993, desi a fost unul de cautari, a fost piatra de temelie catre varful ierarhiei. Eddie Jordan il aduce in echipa sa pe Rubens Barrichello, alaturi de el concurand in primele trei curse Ivan Capelli, iar mai apoi Thierry Boutsen, Marco Apicella, Emanuelle Naspetti si in ultimele doua curse Eddie Irvine.

Cautarile au continuat si in 1994 cand s-au inregistrat cateva premiere: primul podium, locul al treilea la Aida si primul pole, la Spa, ambele inregistrate de Rubens Barrichello.

Cuplul Barrichello - Irvine continua si in 1995, de aceasta data alaturi de Peugeot, care a inlocuit Hart, motor folosit in 1993 si 1994. Jordan era in mod evident o echipa de mijlocul clasamentului. Plecarea lui Irvine la Ferrari este suplinita de Martin Brundle, al doilea pilot al echipei.

Jordan este cunoscuta ca o echipa care schimba pilotii foarte des. Astfel in 1997 echipa se prezinta cu o noua linie de piloti: Ralf Schumacher si Giancarlo Fisichella. Cei doi, tineri si dornici de afirmare nu se inteleg prea bine, iar la finele anului nu este pastrat dacat Ralf Schumacher, care va parasi si el echipa pentru un sezon. Damon Hill a fost adus in echipa in 1998 si a rams si el doua sezoane. In acest an Heinz Harald Frentzen, fara indoiala cel mai de succes pilot cu Jordan a fost concediat in timp ce se afla cu echipa in cel de-al treilea sezon. Langa Jarno Trulli, care l-a inlocuit pe Hill din sezonul 2000, concureaza acum Ricardo Zonta care a inceput anul ca si pilot de teste.

Spa 1998 a fost poate cea mai nebuneasca cursa de Formula 1 din ultimii ani. Tete-a-queue-ul lui David Coulthard din debutul cursei a dus la un accident in lant, cel mai mare din istoria Formulei 1. Apoi acelasi Coulthard provoaca si accidentul lui Michael Schumacher deschizand calea spre primul succes Jordan in Formula 1. Mai mult Damon Hill a fost urmat de Ralf Schumacher, astfel ca victoria a devenit o dubla.

Alte doua victorii au fost semnate de Heinz Harald Frenzten in 1999, fara indoiala cel mai bun an, la finalul sezonului Frentzen urcand pe treapta a treia in campionatul pilotilor aceeiasi pozitie fiind reusita si la constructori.

Performantele din 1999 nu au putut fi insa repetate si in 2000, cand Jordan a dezamagit.

Acum Eddie Jordan priveste in fata o noua sansa: beneficiind de un sasiu excelent, de un motor Honda care anunta a face ravagii in viitorul apropiat si nu in ultimul rand de doi piloti foarte maturi si talentati, Jordan nu mai are voie sa greasca. Erorile nu mai sunt permise

Evolutie:

1991 Locul 5 cu 13 puncte Moreno, de Cesaris, Zanardi, Gachot, M.Schumacher
1992 Locul 11 cu 1 punct Modena, Gugelmin
1993 Locul 11 cu 3 puncte Barrichello, Irvine, Capelli, Apicella, Boutsen, Naspetti
1994 Locul 5 cu 28 puncte de Cesaris, A. Suzuki, Irvine, Barrichello
1995 Locul 6 cu 21 puncte Barrichello, Irvine
1996 Locul 5 cu 22 puncte Brundle, Barrichello
1997 Locul 5 cu 33 puncte R.Schumacher, Fisichella
1998 Locul 4 cu 34 puncte R. Schumacher, Hill
1999 Locul 3 cu 61 puncte Frentzen, Hill
2000 Locul 6 cu 17 puncte Frentzen, Trulli
2001 Locul 5 cu 19 puncte Trulli, Alesi, Frentzen, Zonta

Date statistice:

Echipa a fost fondata de Eddie Jordan in 1990
Debut in Formula 1: MP al SUA 1991
Prima victorie: Damon Hill (MP al Belgiei 1998)
Manager: Eddie Jordan
Director tehnic: Eghbal Hamidy
Titluri mondiale la constructori: 0 - cea mai buna clasare in campionat: locul 3 in 99
Adresa: Jordan Grand Prix Limited / Buckingham Road / Silverstone - Northamptonshire / NN12 8TJ / UK

Piloti: Giancarlo Fisichella, Takuma Sato
Pilot de teste: nu are

Motor: Honda
Director tehnic: Kasutochi Nishizawa


Lucky Strike BAR Honda British American Tobacco ... Adrian Reynard ... Craig Pollock ... Jacques Villeneuve. Fara aceste patru nume echipa British American Racing, cunoscuta si sub BAR nu ar fi existat niciodata.

Ideea de baza i-a venit lui Craig Pullock. Fost instructor de schi, scotianul a avut sansa sa il aiba ca si elev pe Jacques Villeneuve. Din acel moment Craig a devenit managerul lui Jacques, iar visul sau de a avea propria echipa de Formula 1 era numai o chestiune de timp.

Aceasta a inceput sa prinda contur inca din 1997 cand Pullock a inceput tratativele cu potentialii sponsori. Ecuatia avea numai o singura necunoscuta: succesul pentru ca restul erau deja cunoscute: puterea financiara a unui fabricant de tutun - British American Tobacco, cunostiintele despre tehnica construirii de sasiuri - Reynard si abilitatile de pilote semnate de Jacques Villeneuve.

In Formula 1 zilelor noastre este aproape imposibil sa pornesti la drum cu o echipa total noua. De aceea Pullock a cautat sa cumpere una dintre echipe prezente in campionat - in speta Tyrrell, echipa aflata in acel moment in agonie. Tranzactia s-a incheiat in decembrie 1997, iar dupa mai putin de un an si jumatate echipa debutand in Marele Circ odata cu startul sezonului 1999.

Inceputul a fost deosebit de dificil. Echipa a inceput sa faca o puternica campanie de public-relations inca din 1997. Lansarea oficiala, datata 2 decembrie 1997 a fost urmata de semnarea unui acord cu Jacques Villeneuve, canadianul, campion en-titre la acea vreme, semnat cu BAR in iulie 1998, la numai o luna dupa ce se anuntase ca echipa va folosi motoare Supertec in primul an. In octombrie acelasi an BAR semneaza cu Ricardo Zonta, ca si al doilea pilot, brazilianul fiind campion en-titre in campionatul FIA GT.

Campania de public-relations a continuat si in preajma debutului. Se vorbea despre castigarea primei curse si chiar despre castigarea campionatului. Avantajele erau bugetul, estimat pe peste 300 milioane de dolari, al doilea ca marime din campionat si numele care erau implicate in acest proiect. Dezavantajele insa au cantarit decisiv: lipsa de experienta si lipsa de fiabilitate a sasiului proiectat de un inginer - Malcom Oaster care nu desenase pana atunci in Formula 1 au facut ca BAR sa nu reuseasca sa puncteze in primul sezon, termand pe ultima pozitie a unui clasament pe care isi propuse sa il castige. Faptul ca Jaques Villeneuve a reusit sa termine abia cea de-a dousprezecea cursa din respectivul sezon spune totul.

La numai doua luni de la debutul in Formula 1, BAR anunta inca o achizitie deosebit de importanta: Honda. Japonezii proiectasera intrarea cu un monopost 100% de provenienta proprie, dar moartea lui Dr. Harvey Postelwaithe le-a schimbat planurile. Asa au renuntat sa mai constuiasca sasiul si au hotarat sa isi promoveze imaginea numai prin furnizarea unui motor.

Sezonul 2000 a fost cu siguranta altul. Hotarati sa nu mai repete gresile trecutului, BAR au reusit cateva performante notabile, incheind anul pe locul al cincilea in clasament, la egalitate de puncte, 20, cu Benetton. O noua treapta a fost escaladata. Din coada clasamentului echipa a ajuns la mijloc asa cum a dovedit si in 2001. Dar pentru 2002 se anunta numai lucruri bune la BAR desi Pollock a demisionat si a fost inclouit cu David Richards: Villeneuve ramane pe loc, langa el urmand sa fie tot Olivier Panis, iar Geoffrey Willis, fostul aerodinamist sef de la Williams va fi numit director tehnic.

Evolutie:

1999 fara puncte Zonta, J.Villeneuve, Salo
2000 Locul 5 cu 20 puncte J.Villeneuve, Zonta
2001 Locul 6 cu 17 puncte J.Villeneuve, Panis

Date statistice:

Echipa a fost fondata de Craig Pollock, Adrian Reynard si Rick Gorne in 1997
Debut in Formula 1: MP al Australiei 1999
Prima victorie: -
Manager: David Richards
Director tehnic: Geoff Willis
Titluri mondiale la constructori: 0 - cea mai buna clasare in campionat: locul 5 in 00
Adresa: British American Racing / Operations Centre / Brackley / Northhants NN13 7BD / UK

Piloti: Jacques Villeneuve, Olivier Panis
Pilot de teste: Darren Manning; Patrick Lemarie; Anthony Davidson; Ryo Fukada

Motor: Honda
Director tehnic: Kasutochi Nishizawa


Mild Seven Renault F1 Sport Renault Sport s-a nascut prin unificarea a doua companii: Gordini, care era si echipa oficiala Renault in raliuri si Alpine, un constructor de orgine italiana care a devenit celebru prin castigarea cursei de la Mille Miglia dupa ce a folosit un motor de Renault 4. Unificarea a avut loc in septembrie 1976, iar primul director al noului departament de competitii a fost Gerard Larrousse, fost pilot de raliuri si fondatorul echipei de Formula 1 care i-a purtat numele in anii '90.

La ora aceea Alpine incerca sa dezvolte un bolid de Formula 1. Proiectul numit A500 folosea un motor Renault dezvoltat de Andre de Cortaze, insa desi a facut cateva teste el nu fost promovat in F1 din lipsa resurselor financiare. Totul a fost insa imediat preluat de Renault Sport si in iunie 1977 testele au reinceput, o luna mai tarziu Jean Pierre Jabouille debutand in Formula 1 cu noua echipa la Silverstone.

A fost un inceput dificil pentru Jean Sage, managerul echipei si pentru Francois Castaing, directorul tehnic. Monopostul se dovedea a fi greoi si avea o sumedenie de probleme tehnice cele mai multe fiind cauzate de motorul turbo, o noutate in F1. Abia in ultima cursa din 1978, cea de la Watkins Glen s-a intrat in puncte, Jabouille terminad al patrulea.

Din 1979 insa totul a devenit mult mai serios: Renault inscrie chiar si un al doilea monopost pentru Rene Arnoux, care i se alatura lui Jabouille. Acesta din urma avea chiar sa castige cursa de pe teren propriu, iar Arnoux a sosit al treilea. Drumul spre varf a fost astfel deschis.

Marea problema a celor de la Renault au fost insa pneurile Michelin Tetu, diferite fata de ce foloseau restul echipelor. Abia cand acestea au inceput sa se dezvolte au aparut mai multe victorii, Renault devenind o prezenta constanta in puncte. In 1980 Arnoux a castigat in Brazilia si Africa de Sud, iar Jabouille in Austria. Acelasi Jaboille avea insa un accident la final de sezon cand a fost ulterior nevoit sa se retraga din curse.

Pentru 1981 langa Arnoux a fost adus Alain Prost, care debutase cu un an inainte la McLaren. Prost avea sa castige trei curse si cu alte doua clasari pe locul secund sa termine al cincilea in campionat. Renault urca pana pe locul trei la constructori.

Alte patru victorii aveau sa vina in 1982, cate doua pentru fiecare dintre cei doi piloti. Dar pentru 1983 la Renault este cooptat primul pilot non-francez, in persoana lui Eddie Cheever, acesta luandu-i locul lui Arnoux plecat la Ferrari. Renault a pierdut in acel an titlul pe ultimii metri si de altfel a fost si inceputul sfarsitului. La finele anului Prost se intoarce la McLaren, iar Renault intra in anonimat, echipa retragandu-se doi ani mai tarziu desi motorul avea sa ramana in Formula 1 fiind folosit de Lotus, Ligier, Tyrrell pentru a cunoaste marele succes alaturi de Williams si Benetton in anii '90.

Evolutie:

1977 fara puncte Jabouille
1978 Locul 12 cu 3 puncte Jabouille
1979 Locul 6 cu 26 puncte Arnoux, Jabouille
1980 Locul 4 cu 38 puncte Jabouille, Arnoux
1981 Locul 3 cu 54 puncte Prost, Arnoux
1982 Locul 3 cu 62 puncte Arnoux, Prost
1983 Locul 2 cu 79 puncte Prost, Cheever
1984 Locul 5 cu 34 puncte Streiff, Tambay, Warwick
1985 Locul 7 cu 16 puncte Hesnault, Tambay, Warwick

Date statistice:

Echipa a fost fondata de Automobiles Renault in 1977
Debut in Formula 1: MP al Marii Britanii 1977
Prima victorie: Jean-Pierre Jabouille (MP al Frantei 1979)
Manager: Flavio Briatore
Director tehnic: Mike Gascoyne
Titluri mondiale la piloti: 0
Titluri mondiale la constructori: 0 - cea mai buna clasare in campionat: locul 2 in 83

Piloti: Jarno Trulli, Jenson Button
Pilot de teste: Fernando Alonso; Olivier Gavin

Motor: Renault
Director tehnic: Jean-Jaques Hils


Jaguar Racing Este cea mai noua echipa din campionat fiind fondata in 1999 de catre Ford Motor Company dupa ce americanii achizitionasera echipa Stewart la lansarea careia contribuisera in 1997 si careia i-a furnizat motoare in perioada 1997 - 1999, reusind chiar si o victorie, in Marele Premiu al Europei de la Nurnburgring cu Johnny Herbert in prim plan.

Stewart s-a retras in plina glorie din Formula 1 dupa ce a ocupat locul al patrulea in campionatul constructorilor in cel de-al treilea sezon de curse, insa succesul nu a putut fi contibuat la fel de bine si cu Jaguar.

Desi s-a dezvoltat pe aceeiasi structura si chiar si-a asigurat serviciile lui Eddie Irvine, cel care a fost atat de aproape de titlul mondial in 1999, Jaguar a gresit la nivel managerial si rezultatele au intarziat sa apara. Numai patru puncte in primul an, toate semnate de Eddie Irvine - locul al patrulea la Monaco si locul al saselea la Sepang aduc echipei numai pozitia a noua in campionat.

Simtind nevoia de a aduce sange proaspat la Jaguar s-au petrecut schimbari majore la inceputul acestui an cand top-managementul a fost completat cu Niki Lauda ca si presedinte al Jaguar Racing si Bobby Rahal ca si team manager al echipei. In plus directorul tehnic din sezonul trecut, Gary Anderson, a fost indepartat, in locul sau fiind adus Steve Nichols, fosta mana dreapta a lui Adrian Newey la McLaren. S-a renuntat si la Johnny Herbert, al doilea pilot al echipei din 2000 si a fost cooptati Luciano Burti, iar mai apoi Pedro de la Rosa. Toate acestea pentru a creste performantele si pentru a asigura echipei viitorul prevazut de toti. Din nou inceputul a fost deosebit de dificil, dar tot acolo unde s-a punctat pentru prima data s-a reusit si primul podium - Eddie Irvine urcand pe locul al treilea la Monaco. Sa fie adevaratul inceput al asaltului felinei britanice?

Evolutie:

2000 Locul 9 cu 4 puncte Irvine, Herbert, Burti
2001 Locul 8 cu 7 puncte Irvine, Burti, de la Rosa

Date statistice:

Echipa a fost fondata de Ford Motor Company in 1999
Debut in Formula 1: MP al Australiei 2000
Prima victorie: -
Manager: Niki Lauda
Titluri mondiale la constructori: 0 - cea mai buna clasare in campionat: locul 8 in 01
Adresa: Jaguar Racing / Bradbourne Drive / Tilbrook / Milton Keynes / MK 7 8BJ / UK

Piloti: Eddie Irvine, Pedro de la Rosa
Pilot de teste: Andre Lotterer, James Courtney

Motor: Cosworth
Director tehnic: Nick Hayes si Rob White



Orange Arrows Cosworth Echipa Arrows a fost fondata de patru fosti angajati ai echipei Shadow: Alan Rees, Jackie Oliver, Dave Wass si Tory Southgate care nemultumiti de anumite politici interne la fosta lor echipa decid sa isi formeze propriul team.

La finele anului 1977 echipa este prezentata presei impreuna cu primul monopost - FA1 si cu singurul pilot - Ricardo Patrese.

Debutul noii echipe are loc in Brazilia 1978 cand Patrese termina pe locul al zecelea. Marea surpriza avea insa sa vina in a doua cursa, cea de la Kyalami cand Patrese a ajuns chiar la conducerea cursei, abandonand mai apoi cu probleme de motor. Atunci a fost insa si finalul monopostului FA1. Cum multi dintre cei implicati in noul fenomen Arrows au lucrat la Shadow, acestia din urma au acuzat Arrows de plagiere. In urma deciziei tribunalului Arrows a trebuit sa construiasca un monopost nou. Primul an a fost si unul dintre cei mai buni pentru Arrows in Formula 1 acumulandu-se 11 puncte, Shadow fiind depasita in clasament.

Din 1979 Arrows aliniaza doua monoposturi, alaturi de Patrese concurand si Jochen Mass, pentru ca in 1980 Patrese sa termine prima cursa pe podium - locul secund la Long Beach, performanta reeditata in 1981 la Imola. Dar la finalul sezonului Patrese pleaca la Brabham, moment in care incep problemele pentru echipa lui Jackie Oliver.

Dupa cativa ani de agonie, la mijlocul anilor '80 Arrows este propulsata de motorul BMW Turbo si beneficiaza de o linie de piloti foarte puternica compusa din Gerhard Berger si Thierry Boutsen care aduc la finalul sezonului 14 puncte.

Apoi incep insa din nou problemele si in ciuda unui loc patru la constructori in 1988, Arrows era in ipostaza de nu mai continua in Formula 1. Pana la urma salvarea vine de la compania japoneza Footwork care cumpara echipa in 1989.

Beneficiind de un sasiu excelent, Footwork are insa probleme majore cu propulsoarele Porsche si Ford, astfel ca in 1992 se opteaza pentru Mugen Honda, iar echipa revine pe linia de plutire - locul sapte cu sase puncte.

In 1994 insa Footwork se retrage si incepe o noua perioada de cautari pentru Arrows. Dupa numai doi ani Jackie Oliver se retrage definitiv din Formula 1 dupa ce vinde echipa lui Tom Walskinshaw. La numai cateva luni dupa preluarea echipei Walskinshaw anunta cooptarea lui Damon Hill, campion mondial la acea vreme. Din pacate insa alegerea neinspirata a motorului, optandu-se pentru un Yamaha face ca performantele sa fie modeste. Marele Premiu al Ungariei 1997 a fost poate cea mai buna cursa facuta de un monopost Arrows in toata instoria sa. Damon Hill, plecat al treilea de pe grila, trece usor de Jaques Villeneuve si Michael Schumacher si dupa ce conduce aproape toata cursa este silit sa se vada depasit de Villeneuve in ultimul tur, acuzand probleme hidraulice. Pana la urma insa soseste al doilea.

La finele anului Hill pleaca de la Arrows, acestea redevenind echipa de pluton. Nici macar John Barnard, angajat in 1998 nu am mai putut face nimic. Un plus totusi in 2000 cand Jos Verstappen si Pedro de la Rosa profita din plin de aerodinamica monoposturilor proiectate de Eghbal Hamidy si fac curse frumoase, dar termina premartur din cauza lipsei de fiabilitate. La finele anului Arrows castiga premiul acordat echipei care s-a dezvoltat cel mai mult in 2000.

Prea putin insa pentru echipa care are cele mai multe starturi din istorie fara a castiga nici o cursa de Formula 1.

Evolutie:

1978 Locul 10 cu 11 puncte Patrese, Stommelen
1979 Locul 9 cu 5 puncte Mass, Patrese
1980 Locul 9 cu 11 puncte Patrese, Mass, Winkelhock, Thackwell
1981 Locul 10 cu 10 puncte Stohr, J.Villeneuve sr, Patrese
1982 Locul 10 cu 5 puncte Henton, Surer, Baldi
1983 Locul 10 cu 4 puncte Jones, Serra, Boutsen, Surer
1984 Locul 9 cu 6 puncte Surer, Boutsen
1985 Locul 8 cu 14 puncte Boutsen ,Berger
1986 Locul 10 cu 1 punct Danner, Surer, Boutsen
1987 Locul 7 cu 11 puncte Cheever, Warwick
1988 Locul 4 cu 23 puncte Warwick, Cheever
1989 Locul 7 cu 13 puncte Cheever, Warwick, Donnelly
1990 Locul 10 cu 2 puncte Caffi, Schneider, Alboreto
1991 fara puncte Caffi, Johansson, Alboreto
1992 Locul 8 cu 6 puncte A.Suzuki, Alboreto
1993 Locul 9 cu 4 puncte Warwick, A.Suzuki
1994 Locul 9 cu 9 puncte Morbidelli, C.Fittipaldi
1995 Locul 8 cu 5 puncte Morbidelli, Papis, Inoue, T.Suzuki
1996 Locul 9 cu 1 punct Rosset, Verstappen
1997 Locul 8 cu 9 puncte Hill, Diniz
1998 Locul 7 cu 6 puncte Diniz, Salo
1999 Locul 9 cu 1 punct de la Rosa, Takagi
2000 Locul 7 cu 7 puncte de la Rosa, Verstappen
2001 Locul 10 cu 1 punct Verstappen, Bernoldi

Date statistice:

Echipa a fost fondata de Jackie Oliver in 1977
Debut in Formula 1: MP al Braziliei 1978
Prima victorie: -
Manager: Tom Walkinshaw
Director tehnic: Sergio Rinland
Titluri mondiale la constructori: 0 - cea mai buna clasare in campionat: locul 4 in 88
Adresa: Arrows Grand Prix / Leafield Technical Centre / Langley - Witney / Oxfordshire / OX29 9PF / UK

Piloti: Heinz Harald Frentzen, Enrique Bernoldi
Pilot de teste: Richard Antinucci

Motor: Cosworth
Director tehnic: Nick Hayes si Rob White